Bruschetele cu crema de branza si somon sunt un aperitiv deosebit cu care va puteti impresiona prietenii invitati la masa ori le puteti savura in intimitate alaturi de persoana iubita, acompaniate de un pahar de vin alb. Partea buna este ca sunt foarte usor de facut si nu necesita mult timp de preparare. Puteti pastra ingredientele in frigider si le puteti pregati chiar in cazul unei vizite neasteptate. Va garantam ca vor fi ceva deosebit.
Reteta pe care o recomanda iubita mea are ceva aparte – coaja de lamaie rasa din crema de branza, care in combinatie cu somonul creeaza un gust special.

bruschete somon branza
Ingrediente:
o bagheta paine
somon afumat file
crema branza (noi am folosit Delaco 4,4%)
lamaie rasa
sare, piper

Preparare:
1. Bagheta se feliaza oblic si se pun feliile la toaster.
2. Intr-o cana preparam crema de branza cu sare si putina lamaie rasa si taiem somonul fasii de aproximativ 1 cm latime. Este bine sa nu puneti foarte multa sare in crema de branza pentru ca somonul afumat este suficient de sarat.
3. Ungem feliile de bagheta cu branza si asezam o fasie de somon afumat deasupra.
4. Decoram bruschetele cu lamaie rasa, piper alb si putina zeama de lamaie.

Bruschete cu somon
Pofta buna.

Lasa un comentariu

comentarii